Că cele mai multe mașini din lume au volanul pe stânga, se știe bine. Că englezii, firi drepte dar sucite, circulă cu volanul pe dreapta, nu mai este demult un secret. Spre deosebire însă de lumea sinuoasă a uscatului (unde drumurile șerpuiesc urmând docil linia reliefului), în universul plat maritim, traseele sunt teribil de drepte. Dar, cu toate acestea, bărcile au volan pe dreapta. Se naște o întrebare: de ce?

Odată, demult, bărcile nu aveau motor. Dar cineva tot trebuia să le conducă. Erau vremuri demult apuse, când încă mai existau oameni care credeau că pentru a ajunge în Infern e de ajuns să-i dai doi poli luntrașului Caron să te treacă dincolo cu barca. Luntrașul Caron era ca orice luntraș al vremurilor de atunci: avea o barcă și o vâslă. Caron, ca majoritatea luntrașilor, nu era nici el scutit de legile biologice: după toate aparențele era dreptaci, motiv pentru care, la fel ca toți luntrașii săi contemporani, stătea mai înspre partea dreaptă a bărcii, pentru a mânui cum se cuvine vâsla. De aici vine și englezescul „starboard", echivalentul „tribordului": de la „steering board", adică locul de pe barcă unde „căpitanul"/luntrașul stă pentru a vâsli. Adică locul din dreapta.

Prin tradiție, locul din dreapta al unei bărci a fost rezervat pilotului, luntrașului sau căpitanului, după caz și după mărimea bărcii. Tradiția a fost bătută în cuie și pecetluită cu salve de tun de către englezi care, în ultimii trei sute de ani au cam scris legea pe mare. Iar englezii, știm bine, au preferat întotdeauna volanul pe dreapta. Iar dacă Revoluția Franceză a opus Angliei opțiunea de a avea volan pe stânga, obiceiul acesta încă nu a avut câștig de cauză pe mare.

O altă părere este cea potrivit căreia, pe apă, la ca și în circulația auto, se acordă „prioritate de dreapta". Când două bărci se apropie una de alta, barca de la „tribord" (cea care vine dinspre „dreapta") are prioritate. Iar dacă volanul este poziționat în această parte, cel care conduce barca beneficiază astfel de o vizibilitate mai bună. Partea din stânga bărcii se cheamă „babord". Ca să puteți distinge „babordul" (stânga) de „tribord" (dreapta), trebuie să știți că „tribordul", la fel ca și „dreapta", conține "D" și "T".

În tradiția maritimă, „dreapta" este la mare cinste. „Tribordul", partea din dreapta a cabinei de comandă este rezervată căpitanului. Într-o barcă cu motor, evident, cel care ține volanul este „căpitanul". Caz în care volanul nu poate fi decât pe dreapta. Locul din stânga este rezervat soției sau iubitei. Deși femeile la bordul ambarcațiunilor aduc ghinion, dacă ar fi să dăm crezare după alte legende.

I, I, skipper

„Skipper" nu vine din englezescul „skip", ci din olandezul „schipper". Iar în olandeză „schip" înseamnă „ship". Adică „vapor".

Imposibil să nu fi văzut vreun film cu cu marinari, în care să nu fi auzit expresia „I, I, captain". Unde „I" nu vine de la pronumele „eu" din engleză ci de la „Yes". Pe vremea piraților, marinarii care își făceau de lucru pe corăbii nu prea își băteau capul cu vocalele și consoanele limbii engleze. Ba mai mult, fiindcă erau firi ursuze și tari de (cel puțin) o ureche, mai erau nevoiți să și repete, ca să fie sigur că au priceput.

Dacă vrei să te faci căpitan de vas, dă la Marină. Dacă ai trecut deja de vârsta facultății și citești aceste rânduri, mai ai o șansă: urmează niște cursuri de yachting și fă-te skipper. „I, I, skipper" nu sună la fel de viril ca „I, I, captain", dar sună infinit mai bine decât, „Bine, dragă, lasă că duc eu gunoiul în seara asta".

Spui „căpitan" și te gândești automat la un lup de mare cu barbă albă, pipă, hărți și torpilele gata armate în tuburi. Termenul de „skipper" este mai puțin formal decât cel de „căpitan". Asta și pentru că, dacă vrei să devii căpitan de vas, ai nevoie să termini un Institut de Marină și experiență îndelungată pe mare, în timp ce, pentru a deveni skipper, e nevoie de câțiva euro, multă pasiune, ceva voință și câteva săptămâni de antrenament.

Dacă nu ai deloc experiență într-ale navigatului cu barca cu vele, poți începe cu un curs de bază. Conform celor de la http://www.scoala-nautica.ro, un astfel de curs „basic" costă între 450-500 de euro și durează șapte zile. Cursul este practic și se învață direct „pe mare" pe o ambarcațiune cu pânze, în Marea Adriatică (pe coasta Croației sau a Sloveniei). Nu există alte cheltuieli suplimentare, prețurile includ combustibilul, curățenia, garanția și taxele turistice.

Tematica acestui curs de inițiere include cunoașterea porturilor, părțile componente ale navei cu vele, a instalațiilor de la bord, familiarizarea cu denumirile marinărești, reguli (scrise și nescrise), comportarea pe navă și în port, cunoașterea și combaterea pericolelor, familiarizarea cu tipurile de parâme și noduri marinărești, legarea navei la cheu și multe altele.

Cei care doresc să aprofundeze, pot apela la cursul de „day skipper" (la cei aproximativ 500 de euro
se mai adaugă 100 de euro - pregătire teoretică și 80 de euro - taxa pentru examen). În funcție de alegere, se poate opta pentru cursuri de 7 sau 10 zile. După „day-skipper" urmează apoi alte 7-10 zile de cursuri teoretice și practice pentru a deveni „coastal skipper" (alți bani, altă distracție). Spre deosebire de cursul de „day skipper", tematica aici este mai aprofundată și pune mai mult accent pe navigație instrumentală și navigație pe timpul nopții.

Ultima treaptă de instruire aduce cu sine titlul de „yacht master". Acest curs este recomandat celor care deja știu cu ce se mănâncă yachtingul și care doresc să facă croaziere lungi, cu îndepărtare de țărm mai mare decât 12 mile marine. Cursul pregătește candidații pentru navigație pe mare largă. Costul este de 1100 de euro. Prețurile nu includ transportul până/de la portul de destinație.

Mihnea Lazăr

SURSA: www.scoala-nautica.ro